La 2145 de metri altitudine, aerul devine rarefiat, iar grijile dispar în oglinzile retrovizoare. Transalpina nu este doar cel mai înalt drum din țară, ci un spațiu unde cerul se întâlnește cu asfaltul. Îmi amintesc cu precizie acea zi superbă de septembrie din 2024; deși era final de sezon, soarele strălucea nefiresc de frumos peste creste, de parcă muntele voia să ne ofere un ultim spectacol înainte de iarnă. Doar câteva săptămâni mai târziu, drumul avea să fie închis sub troienele de zăpadă, dar în acea zi, totul a fost perfect.
Eram un grup restrâns de doar 7 persoane, toți bărbați dornici de aventură, iar imaginea cu trei dintre ei coborând în față spre Rânca, stațiunea de schi ce veghează drumul, a rămas întipărită în memoria acestui tur. Acea ieșire a fost cu adevărat memorabilă; totul a decurs fără cusur, de la întâlnirile cu urșii și numeroasele căprioare care ne-au ieșit în cale pe traseele montane, până la atmosfera incredibilă din Brașov, unde ne-am simțit cel mai bine. Succesul acestui grup a fost atât de mare încât, la doar două săptămâni după încheierea turei, recomandările lor entuziasmate ne-au adus următorul grup de 10 rideri pentru anul viitor.
Dincolo de succesul profesional și de traseele tehnice, această tură din Turul Transilvaniei a avut o semnificație profundă pentru mine: a fost prima dată când băiatul meu cel mare m-a însoțit pe drum. Să-l văd acolo, parcurgând curbele strânse de pe "Drumul Regelui" și simțind libertatea pe care doar muntele ți-o poate oferi, m-a umplut de o mândrie imensă. A fost momentul în care am realizat că pasiunea pentru două roți a trecut oficial la următoarea generație.
Ideea de a scrie despre acea zi de septembrie mi-a venit la scurt timp după ce ne-am întors acasă. Realizasem că Transalpina oferă ceva ce nicio altă șosea nu poate: un dans pur printre nori, care leagă nu doar județe, ci și oameni, tați și fii. A fost o experiență care mi-a reafirmat de ce organizăm aceste ture: pentru acele momente de perfecțiune care devin legende în jurul focului de tabără.